This website uses cookies to ensure the best possible experience for you, the visitor. Find out more about cookies and how they relate to this website.

I UNDERSTAND
A parent to parent voluntary support charity

Asistenţă pentru alăptare

După ce aţi născut, decizia privitoare la cum să vă hrăniţi copilul este importantă. Corpul dvs. va produce lapte ca o consecinţă naturală a faptului că aţi născut. Legătura strânsă dintre mamă şi copil care exista şi înainte de naştere se continuă prin procesul de alăptare. Deşi acest proces este firesc, poate dura puţin până când mama şi copilul ajung să cunoască fiecare ritmul şi nevoile celuilalt. Aceste prime săptămâni sunt cunoscute sub denumirea de "faza de învăţare". Merită să vă rezervaţi timpul necesar pentru ca alăptarea să devină un proces firesc – la fel cum învăţaţi orice alt lucru.

Majoritatea mamelor cred că beneficiind de sprijin, asistenţă şi informaţii clare, alăptatul este o experienţă pozitivă şi care aduce împliniri. De aceea Cuidiú a adunat informaţii de la numeroase mame care alăptează pentru a vă ajuta să treceţi cu bine peste primele săptămâni de alăptare. Informaţiile despre alăptare de pe acest website se referă la sugari sănătoşi. Aceste informaţii nu înlocuiesc sfaturile medicale; trebuie să consultaţi întotdeauna un medic pentru a primi informaţii relevante situaţiei dvs. individuale.

Cursurile prenatale Cuidiú vin în întâmpinarea dvs. şi a partenerului dvs., pentru a vă da încrederea necesară în capacitatea dvs. de a da naştere unui copil şi pentru a vă ajuta să luaţi decizii în cunoştinţă de cauză, inclusiv privitoare la modul în care vă veţi hrăni copilul. Cursurile vă oferă un mediu plăcut şi primitor în care aveţi ocazia să discutaţi despre lucrurile care vă preocupă, să puneţi întrebări şi să găsiţi soluţii împreună cu alte cupluri care se pregătesc pentru naştere. Cursurile se desfăşoară într-o atmosferă destinsă şi informală în grupuri de până la cinci cupluri. Viitoarele mame au ocazia să întâlnească un consilier pentru alăptare al Cuidiú care le va familiariza cu principalele aspecte ale procesului de alăptare şi le va da sfaturi care le ajută să evite probleme. Dacă sunteţi în legătură cu un consilier înainte de a da naştere vă va veni mai uşor să sunaţi pe cineva după naştere, dacă aveţi vreo nelămurire sau dacă aveţi nevoie de ajutor. Bineînţeles, puteţi urma cursurile oricărui grup de asistenţă pentru alăptare Cuidiú înainte de naştere.

Mamele spun adeseori că asistenţa postnatală este un factor esenţial care le încurajează să continue alăptarea. Încurajările şi posibilitatea de a întâlni alte mame care îşi alăptează copiii într-un mediu social pare să fie un factor pozitiv în asistenţa postnatală – grupurile de asistenţă pentru alăptare Cuidiú există cu acest scop. Coordonate de consilieri cu pregătire profesională, aceste grupuri de asistenţă pentru alăptare oferă un mediu în care întrebările îşi găsesc răspunsuri într-o atmosferă informală şi pozitivă. Misiunea Cuidiú este de a oferi 'informaţie, educaţie şi asistenţă' pentru părinţi, iar Cuidiú pune la dispoziţie un mediu care încurajează comunicarea, schimbul de experienţă şi înţelegerea, reamintindu-le părinţilor să aibă încredere în instinctele lor şi să nu îşi ignore nevoile. 98% dintre femei au capacitatea şi potenţialul de a alăpta, iar dacă beneficiază de asistenţă, multe femei care încep să alăpteze vor putea continua cât de mult doresc.

În această comunitate veţi găsi sprijin din mai multe părţi: asistenţi medicali, medici generalişti şi consultanţi pentru lactaţie, consilieri pentru alăptare voluntari din partea Cuidiú sau lideri ai La Leche League. Puteţi găsi informaţii despre toate aceste surse de asistenţă, cât şi literatură de specialitate pentru alăptare pe website-ul HSE Breastfeeding - www.breastfeeding.ie.

Pagină revizuită în iunie 2009

Translated from Cuidiú's Breastfeeding Support pages of this website by the Commercial Translation Centre.